ÎNSCRIERE

mai multe info

AFTER SCHOOL

mai multe info

CUVÂNT ÎNAINTE →

În contextul actual al pandemiei Covid-19, am luat măsuri stricte de prevenție pentru asigurarea desfășurării cursurilor în condiții de siguranță maximă.

Dorim să vă spunem că ne-am împrospătat imaginea pentru a reflecta mai bine cine suntem și către ce țintim. Anul acesta am decis că, odată cu noua locație, era timpul pentru schimbare de imagine, așadar Weekid Kindergarten devine Grădinița Primăverii.

cuvant inainte
10
Ani experiență
5
Activități
400
Copii educați
650
Părinți mulțumiți

Testimoniale Părinți

avatar-femeie

Alina H

Plus One nu este doar un after school, în care copilul își face temele… este ca o familie, întrucât se implică… Odată intrați în familia lor, nu am mai cunoscut teama că un străin îmi ia copilul de la școală, fiind foarte responsabili, te țin la curent cu evoluția copilului, atât în materie școlară, cât și comportamentală. Dincolo de supravegherea în realizarea temelor, îi formează ca oameni… În orice sfat primit de la ei, simți că le pasă! Iar eu ca părinte, primesc liniștea și puterea de a mă concentra pe probleme mele zilnice, întrucât copilul meu este “ca și acasă”.

avatar-femeie

Mihaela P

Un grup compact de profesioniști care oferă servicii integrate complete (transport, masă, lecții, limba engleză- suplimentar) și care pune mult accent pe calitate, pe dezvoltarea personală a copiilor, încurajându-i să se ajute reciproc, să-și dezvolte gândirea logică atunci când își fac temele, disciplinându-i ferm, dar cu blândețe atunci când este cazul. Rezultatele se văd și se simt, atât acasă, cât și la școală.

avatar-femeie

Jenica S

Am copilul la acest after school de 2 ani și am găsit aici tot ceea ce îmi doream: grijă, educație, curățenie, bun simț. Copilul meu vine în fiecare zi fericit și acesta este cel mai important lucru pentru mine. Am recomandat și voi recomanda în continuare acest after school.

avatar-femeie

Florentina L

Suntem la finalul primului an și putem remarca profesionalismul, ținuta, seriozitatea, răbdarea, bucuria și buna dispoziție a cadrelor didactice precum și o evoluție bună a copilului și plăcerea de a studia limba engleză. Recomandăm cu multă plăcere!

avatar-femeie

Alexandra G

Încercările noastre cu sistemul de învățământ de stat au eșuat, copilul nostru fiind catalogat cu ADHD sau hiperactivitate în lipsa unor teste sau competențe medicale. Astfel, cu recomandări călduroase de la colegii de muncă, am ajuns să îi cunoaștem pe teacher Bogdan și teacher Violeta. Pentru copilul nostru, cât și pentru noi, au fost și încă sunt soluția perfectă, rezultatele fiind vizibile după primele luni de prezență. Aici a primit atenția necesară nevoilor ei, aducând chiar un aport valoros competențelor ei lingvistice.

avatar-femeie

Ramona P

Recomand cu căldură grădinița WeeKids, această echipa cu oameni minunați. Ambii mei copii, în vârstă de 11, respectiv 6 ani au frecventat aceasta instituție. Am ales această grădiniță în urma unui episod traumatizant pentru copilul meu la o alta. Atât eu cât și copilul eram speriați. Căutam un loc în care să se simtă iubit, să se simtă în siguranță, un loc în care să vină cu plăcere. Mulțumită acestor oameni minunați copilul meu și-a recăpătat încrederea și zâmbetul. Doamna educatoare a fost ca o mamă. Anii au trecut, comoara mea a crescut și a trecut la o nouă etapă. Și cel de al doilea copil a trecut prin mâinile dibace ale doamnei educatoare. Noi ca părinți, vă mulțumim pentru onestitate, devotament, pentru dragostea ce o purtați copiilor noștri, pentru răbdarea cu care îi înconjurați și ne înconjurați. Acum în prag de despărțire vă dorim sănătate, putere și succes! Veți fi mereu în inimile noaste și ne vom aminti mereu cu drag de dumneavoastră și de întreaga echipă!

avatar-femeie

Oana N

Alegerea unei grădinițe potrivite pentru copilul tău este o decizie care poate părea grea. Dar nu și în cazul nostru. Din momentul în care am stat de vorbă cu teacher Violeta și am văzut grădinița, am fost hotărâtă că este locul potrivit pentru Amelia. Primii ei pași în afara familiei i-au fost ghidați cu dragoste, tact și dăruire. Recomand cu drag!

avatar-barbat

Cezar B

Aș dori să spun că suntem mai mult decât mulțumiți de serviciile oferite de către Asociația CEPPO. Avem copilul înscris la afterschool și nu există decât cuvinte de laudă, indiferent că este vorba de nivelul de pregătire al cadrelor sau de grija și atenția acordată copiilor. Recomandăm oricând ca o alegere excelentă.

avatar-femeie

Ioana V

Centrul educațional Plus One a însemnat pentru noi mai mult decât un simplu afterschool unde îți lași copilul în fiecare zi, a fost un cămin “frumos și călduros” unde copilul meu și-a petrecut mare parte din zi într-un colectiv dedicat și dăruit în a crea “oameni pentru viață” și care au reușit cu prisosință “să-mi țină locul” și să ofere copilului meu educația cuvenită.